Despre Autovindecare și AutoconTROLL, cu mincinoasa Crina Veronica Vereş (I)

luni, 08 iulie 2013 ,

Scopul acestui articol de „investigație” (am pus în ghilimele pentru că nu pot da dublu-italics) este de a adăuga un nou rezultat la Google, pentru căutarea numelui „Crina Vereș„. Articolul este structurat pe mai multe părți, depinzând de faptul dacă Dr. Vereș dorește să ne răspundă la câteva întrebări. Aceasta este prima parte și începe prin a o fute în gură.

Cine este Dr. Crina Vereș?

Era la un moment dat un articol pe Times New Roman ce zicea „Poliția desfințează o rețea de producători de homeopate, pentru că de fapt vindeau placebo”. Aceasta este o gluma pe care domnișoara (că nu îi văd inel pe deget) Dr. Vereș, nu ar considera-o amuzantă.
Să o lăsăm pe Dr. Vereș să ne explice cine este de fapt:

Sunt un om care a ajuns la un moment dat în punctul în care am decis că e esenţial pentru mine să înţeleg complet şi să pot demonstra ştiinţific cum apar bolile, să aflu dacă prin acţiunile mele am generat bolile şi dacă tot eu prin mine însămi mă pot vindeca şi dacă am nevoie în vindecare de medicamente.

Îţi voi prezenta câteva detalii depre mine… am trecut printr-o perioadă în care am fost diagnosticată cu leucemie… eram însărcinată… divorţată cu un copil… fără serviciu… şi tocmai plătisem ultimii bani pe înmormântarea tatălui meu – care murise de un cancer, după ce l-am supus chimioterapiei şi radioterapiei.

crina_veresOk. Sintetizăm că devine extrem plictisitor: „Aveam cancere în oase, ficat, creier…”, „Deşi aveam destule cunoştinţe de autovindecare”, „(…) am spus Doamne dacă vrei să mă iei din lumea asta ştii unde mă găseşti… „, „(…) cred că am MULTE răspunsuri”, „Sunt şi eu doar un om şi ca orice om am defectele mele.”
Pentru că unele fraze sunt scoase din context, ceea ce doream de fapt să arăt e că domnișoara nu e doctor, ci e un fost pacient. Menționează Facultatea de Medicină, dar nimic despre finalizarea studiilor sau despre practica de doctor după absolvire,

Pacientul Vereș este o persoană care crede în Dumnezeu și care foloește știința pentru a vedea cum apar bolile. Și le rezolvă mintal. Științific vorbind. Vindecarea prin Puterea Cuvântului cum ar spune dânsa.

 

Cu ce se ocupă Crina Vereș?

Pacientul Crina Vereș, dacă e să dăm crezare traumei prin care a trecut prin problemele dânsei de sănătate (n.r. nu cred absolut nmic din toată povestea), autointitulată doctor pe sistemul Niels Schnecker, predă următoarele ramuri ale medicinei științifice prin puterea lui Dumnezeu. Le voi înșira și voi încerca să explic la fiecare, ideea de bază:

  • Noua Medicină Germanică – medicină prin gaz metan, cunatificabilă prin ura față de evrei și dragostea față de euro.
  • Epigenetică – Genetică Epică, practicată în timp ce doctorul se parașutează.
  • Chirurgie de Lumină – Lasere.
  • Tehnicilor de Eliberare Emoțională (EFT) – Labă. EFT vine de la efectiv: „Efectiv, labă.
  • Gimnastică Energetică – Balet cu vibrator în cur.
  • Vindecarea Relațiilor – Deja nu mai pot.
  • Muzică pentru Sincronizarea Emisferelor Cerebrale – Nu, serios. Deja m-am enervat.

Nimic în neregulă până acum, veţi putea spune dacă, evident, sunteţi nişte capitalişti care sunt de acord cu orice practică afecerească atâta timp cât iese banul (ultimele 7 cuvinte sigur se regăsesc într-o manea). Totodată, motto-ul pe care îl găsim pe crinaveres.ro e macabru: „Vindecă Natural Cancerul„.
Care e scopul unei minți diabolice de a păcăli oamenii bolnavi de cancer că prin Eliberarea Emoțională te vindeci? Evident, banul, că asta e afacereza (iar ultima frază probabil e din Grasu XXL).

Toată nebunia asta de medicină alternativă a pacientului Crina Veres este prezentată într-o tabără de Autovindecare si AutoconTROLOLOLO. În această tabără, pe lângă acele ramurile medicinei științifice ale lui Dumnezeu, vei mai învăța desigur Atingerea Nemuritorului. Un chilipir la banii ăștia. Și prin banii ăștia mă refer la:

  • Cartea Noua Medicina a lui Ryke Geerd Hamer: 250 lei (opțional).
  • Toată tabăra: 2200 lei.
  • Cazare + Masă: 135 lei/zi.

Total: toată decența umană care ți-a mai rămas.

 

Știința din spatele zarzavatului

Pacientului Crina Vereș îi place foarte mult să vorbească de cartea lui Hamer. Ryke Geerd Hamer. Nu știți de el, nu? Dânsul a pus bazele Noii Medicini Germanice. Sună bine, sună profesionist. Mai jos aveți o primă parte de interviu cu Hamer. Nu vă recomand să-l urmăriți însă.

 

Acum că nu v-ați uitat la interviu, ar trebui să vorbim puțin de Hamer. Conform Wikipedia:

  • A doua frază din articol zice așa: The Swiss Cancer League described Hamer’s approach as „dangerous, especially as it lulls the patients into a false sense of security, so that they are deprived of other effective treatments.”
  • A avut un mare scanadal în 1995, când o familie cu o fetiță diagonsticată cu cancer (tumoare Wilms) a apelat la el. Hamer însă a spus că nu e cancer și au dus-o la el în Spania, unde acesta a început tratamentul. După intervenția președintelui austriac și după ce toată lumea observa că așa numitul tratament nu ajută cu nimic, s-au făcut presiuni asupra familiei de a aduce micuța fată înapoi în Austria pentru a primi ajutor medical adevărat. De ăla ce se învață. Fetița s-a întors în Austria cu o tumoare de 4 kilograme, sau cum ar zice Mazăre: „Puţintică cocaină pentru desert„. Șansele de supraviețuire i-au scăzut la 10% de la 90% (când a fost prima oara depistată tumoarea). Cu un ordin judecătoresc care menționa începerea tratamentului chirurgical, chimioterapie și radiații, fetița a fost salvată și în 2010 încă trăia. Părinții au primit 8 luni cu suspendare. Justiție. Free Gigi.
  • Hamer spune că medicina modernă este o conspirație evreiască (veți auzi de mai multe ori asta în rândurile de mai jos, să vă pregătiți) pentru a ucide non-evreii. Acesta spune că în timpul chimioterapiei ți se inserează chipuri (!!!) și otravă, pentru a putea fi detonate prin satelit și folosite pentru a ucide pacienții. Magnets.
  • Hamer nu crede în existența virusului HIV (știu că V-ul de la HIV e tot virus).
  • Hamer mai spune că medicina lui nu este mainstream tot din cauza unei conspirații evreiești.
  • Hamer crede că evreii primesc tratament real, iar non-evreii partea de mai sus, cu chipuri.
  • Hamer se asociază cu Iwan Gotz, care neagă holocaustul. Iwan a fost condamnat de nenumărate ori pentru fraudă, defăimare și plagiat, dar și pentru falsificare de documente.
  • O grămadă de instituții îi neagă vehement metodele de vindecare folosite.
  • Are o teză blocată la Universitatea din Tübingen pe motiv că e un mare câcat.
  • NU EXISTĂ NICIUN CAZ DOCUMENTAT PÂNĂ ASTĂZI, CA UN PACIENT SĂ SE FI VINDECAT PRIN METODELE LUI HAMER. Mai grav chiar, documentație în ceea ce privesc victimele acestui sociopat există.

 

Crina Vereș ar trebui împușcată în fața copilului

Să concluzionăm. Crina Vereș este un fost pacient de cancer, vindecată prin metode absurde de medicină de boșiman, care acum dă mai departe toate informațiile pe care le-a dobândit, pentru vreo 500 de euro.

De ce Crina Vereș ar trebui împușcată în fața copilului Sunt oare cumva prea dur?

Pentru numele lui Allah Akbar, sau cum îl cheamă pe ăla, haide să vă explic altfel:

legaturi_bolnavicioase

Oameni buni, vii, ştim cu toţii de afacerile astea; să minţi lumea cu leacuri, să sugi fiecare şfanţ după un om prost care e prost pentru că aşa a decurs viaţa lui şi nu a putut să devină cult. Să profiţi de omul prost pe scurt. Da, ştim. E plin. Uită-te la Android.

De ce ai profita în schimb de un om prost care e şi bolnav cu cancer? Până şi biserica deja îţi spune să mergi la doctor (de ăla de e în spital și nu pe stradă într-o cutie de carton) şi să nu te bazezi prea mult pe Doamne-Doamne pentru că pizdă mă-sii… ți-o iei în gură. Deci, tu – vraci – iei un om, un om sărman care nu îşi permite leacurile medicinei (reale) moderne şi îi spui că îl poţi vindeca de cancer. Omul bolnav, care se gândeşte doar la supravieţuire îţi va da crezare şi fără să ştie, a început să-şi pună viaţa în pericol. Ştiţi că Charles Manson e închis pe viaţă pentru o chestie comparabilă cu asta? Nu, Charles Manson nu a omorât pe nimeni, doar că-l ducea gura prea mult (și e bolnav psihic).
Adică, Steve Jobs a murit din cauza aceluiaşi câcat… a încercat medicină alternativă pentru un cancer la pancreas uşor agresiv. A tras 8 ani de cancer şi s-a dus pe pulă şi el şi tot Apple-ul. Îţi mai vine să-i plângi de milă lui Jobs acum? Omul care avea toată lumea în palmă, cu o avere de neconceput pentru fiecare din voi, şi-a pus viaţa în mâinile unor sociopaţi care ar trebui închişi.

Şi de ce spun totuşi că pacientul Vereş ar trebui împuşcată în faţa copilului? Dânsa e un caz aparte. E genul de om prost, prostit şi el de medicină alternativă care e totuşi îndeajuns de deştept să prostească şi pe alţii. O persoană ca şi Crina Vereş nu cotizează nimic în societate şi face numai rău.

Oare are pacienta noastră pe conştiinţă un om? Nu ar trebui oare oprită viaţa ei distructivă pentru binele tuturor? O vreau moartă, dar o vreau moartă pentru voi, nerecunoscătorilor. Să nu pună bunicii voştri proşti botul la asta. Iar progenitura ei (în cazul în care există, pentru că cineva trebuia sa ejaculeze în ea ca să rămână însărcinată) – care evident doar un copil prost poate să fie, keep it real – doar prin teamă ar putea să fie oprit din a face rău lumii cu prostia lui şi viaţa lui nesemnificativă pe care, cel mai probabil, o va avea.

Pe Crina Vereş o găsiţi şi pe Facebook, pagină pe care o foloseşte pentru a-şi promova bazaconiile. Site-ul personal este CrinaVeres.ro, la care are anexat un blog despre autovindecare. Profilul de pe Blogger îl găsiţi aici. Acceptă donaţii prin PayPal pe adresa CRINADOCTOR@yahoo.com şi răspunde la numărul de telefon 0755 927 695.
Unii probabil au mai văzut-o la televizor.

 

Note

  • Acum probabil înţelegeţi de ce doresc să ajungă această pagină în căutările Google după numele ei. Evident, pentru a informa unii oameni care ar dori să îi dea ascultare şi care să se gândească de două ori înainte de a-şi pune viaţa în mâinile acestei tembele.
  • Legat de pagina de Wikipedia a lui Hamer, sper să nu zică nimeni că şi aia e măsluită de evreii conspiraționiști.
  • Voi trimite acest articol pacientului Crina Vereş în care îi voi permite să se apere. Sunt dispus să îi curăţ numele şi să retrag tot ce am scris cu scuzele de rigoare, dacă îmi răspunde clar la unele întrebări.
  • Singura întrebare care a mai rămas e: Ați fute-o?

114 comentarii

  1. Raspunsul meu la intrebare: un ferm da!

  2. Ia uitati ce scrie aici: http://fymaaa.blogspot.nl/2012/12/noua-medicina-germana-completari.html
    „Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei.”
    Nu e asta oare solutia tuturor problemelor noastre bugetare? Ce nevoie mai avem de spitale, doctori etc? Vorbesti si iti trece cancerul! Eventual in reteaua Orange, ca sa stimulam serviciile! Mm

  3. E sarcasm dom’ne. Am dat si eu un google sa caut despre nenea hamer si am ajuns acolo. Ca doar nu era sa ajung la revista nature. Știm toți ca acolo sunt doar evrei… (iar sarcasm)

  4. autorul acestui articol e un labar incuiat la minte

  5. Cine a scris articol initisl pe erevan este super TARE….

    ASA ESTE …ESTE O ESCROACA, care vezi doamne incaseaza „donatii” pentru cursuri, ca cica vrea sa faca o clinica.

    Doamna cu pricina nu exceleaza nici la medicina , nici la chirurgie cu lumina ( ca cica a studiat samanismu…pai sa-mi faca doamna o extractie energetica sa vad ce face..) Nici la medicina lui hammer , ca si asta s-ar rasuci in mormant s-o auda.

    Nimik pe lumea asta nu e mai trist decat sa fraieresti bolnavii, lucruri care le va plati , dansa candva…
    asta e alta treaba. Romania e plina de falsi GURU-CURU , care se dau mari smecheri.
    sa le fie rusine . pe durerea altora… pai daca ea e vindecata emotional, eu vreua sa-mi explice mie cum de are 4 copii cu tati diferiti si e tot nemaritata. ca vorba ceea ” pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte”. Nu mai vreau sa mai vorbesc ca mi-e greata. Minciuni….Nimeni nu prea are voie sa dea lectii decat dupa ce s-a eliberat pe el, si ajuta si pe ceilalti avand deja experienta proprie. pai cum sa inteleaga Crina de laGaiesti ( pardon Cluj) ca fiecare om e un divin, un spirit divin. Este inadmisibil sa manipulezi suferinta oamenilor mai ales in chestiuni f grave. ce m-a socat efectiv: multa lume se uita in gura ei…Din pacate.

    Felicitari EREVAN.

    • Oameni buni

      Adevarul este undeva la mijloc …
      Tratamentele prin medicinia traditionala salveaza vieti dar de asemenea se dovedesc nefolositoare in multe (poate prea multe) cazuri. La fel este si cazul noii medicini germane. De aceea exista atat sustinatori cat si adversari.
      Banuiesc ca nu exista inca o singura cale corecta si suta la suta acceptata, de a trata un cancer sau vreo boala cronica. Cred ca cel mai bine este sa imprumuti ce e mai bun din ambele lumi, urmezi un tratament alopat, daca ti-e bine cu el il continui, in acelasi timp iti schimbi si dieta (cat mai raw- vegan, doar putina carne, putine lactate, aloe vera, multe sucuri de legume – morcov, mar, sfecla, struguri negri), incerci sa-ti pui si psihicul pe picoare (chiar mers la psiholog daca e cazul), faci o cura de dezintoxicare (iar sucuri, post, poate clisme), incerci si un leac “babesc” – dar verifici inainte sa nu ai reactii adverse la tratamentul alopat.
      Ce e gresit insa ..cum vad eu .. sa ai incredere orbeasca intr-o singura abordare. Sunt multe informatii “pe piata” si din pacate multi binevoitori care doresc sa va usureze de economii. Cu putina atentie pot fi evitati.

      • Stimate omule – daca te poti numi in acest fel (tu sti cel mai bine) – probabil vorbesti in cunostinta de cauza, ca altfel sunt sigura ca nu ai denigra pe nimeni in mod voit si in asa hal. Daca insa nu ai habar despre ce vorbesti asculta un pic de muzica….alta decat manele (vocabularul tau m-a dus cu gandul…).
        Cred in bunatatea sufleteasca a oamenilor si iti recomand din suflet sa te uiti putin in interiorul tau si sa vezi daca tu esti in stare sa te vindeci pe tine, in primul rand, de rautatea care din motive de neinteles pentru mine ai postat-o pe acest site.
        Daca nu poti sa faci bine macar ai bunul simt si stai in banca ta.
        Dupa cum spuneai de alti….. „o adunatura de tampiti care ne poluati societatea cu cretinitati”……stai linistit sau nelinisteste-te ca faci parte din aceeasi sleahta, din pacate.
        Poate sti povestea cu roata….daca nu, inseamna ca mai ai de studiat…..atat pot sa iti spun cu siguranta….se va intoarce si la tine. Important va fi, chiar daca in prezent esti un individ fara vointa de a fi uman, sa iti dai seama la momentul respectiv pentru ce s-a invartit roata si sa poti sa-ti rezolvi problemele. In caz contrar iti recomand sa mai studiezi si medicina contemporana (daca ai studiat-o pana acum…cu siguranta ca la tine mai incape) – ca pe cea germana se pare ca o sti foarte bine – iar daca stai bine la capitolul logica…ceea ce ar fi posibil, fa si tu niste paralele…….vindecarea in vremea dacilor, vindecarea asiatica, vindecarea islamica – cu tehnici neconventionale…..si apoi daca ai tarie de caracter poate vei recunoaste fata de tine ca poate nu sti nimic (ca marea noastra majoritate).
        Sa denigrezi pe cineva care vrea binele altora este inadmisibil.
        Fiecare e liber sa aleaga ce doreste pentru binele lui. Si parerea ta poate conta dar nu exprimata in acest fel. Pacat pentru tine. Cuvintele tale pot rani o multime de oameni nu numai pe Crina Veres. Daca asta iti doresti…..asta primesti…..LEGEA UNIVERSULUI.

        • Felicitari, Teodora! Sunt perfect de acord cu tine! Este inadmisibil sa denigrezi pe cine care doreste sa ajute sa ajute pe altii, mai ales cand tu nu intelegi nimic despre acest subiect! Cand nu cunosti cel putin putina psihologie pentru a putea intelege ca de fapt „Credinta ta te vindeca” si fiecare are dreptul de a alege metoda de tratament in care crede! Dar limbajul folosit de acest „domn” este de asemenea inadmisibil si in final chiar cred ca s-a autodenigrat si doar cei care au acelasi mod vulgar de exprimare cu dansul, pot da crezare acestui lung sir de acuzatii care de fapt se bazeaza pe nimic!

        • Super tare dna draga bine leai zis

    • inteleptul zice „incearca sa faci de cate ori poti binele…. si de fiecare data poti”… asa ca eu pe tine Lenuta si pe tine Erevan va iubesc asa cum sunteti. Daca a-ti putea constientiza ca sunteti rai doar pt voi insiva prin gandurile si vorbele voastre v-ati schimba.

  6. draga boule sa stii ca aia e mama mea,chiar daca nu crezi ce zice poti sa nu o bagi in seama,dar daca tot ai chef de batjocura mata ii disponibila , apropo sper sa mori de boala

    • vezi ti de treaba dumitale si lasa femeia in pace! daca nu crezi in ce spune ea, cum se face ca in urma chimioterapiei oamenilor le cade parul, nu mai au pofta de mancare si mor….
      lasa oamenii sa judece singuri ce e bine si ce nu!
      esti de acord cu tratamentele clasice? atunci de ce medicii ridica din umeri la unele boli si spun ca nu se poate face nimic? de ce iti spun ca te ai ales cu o boala cronica? ( pe viata) si ca nu exista tratament? open your mind!!!!

    • După cum scrii, se pare că doamna ma-tă nu e capabilă nici măcar să le ofere o educație propriilor copii, dar să mai vindece și omenirea… Așa că, să ne băgăm pula-n sănătatea mă-tii!

    • Exemplu clar de bunatate crestina. Roago te rog pe ma-ta sa iti recomande un tratament alternativ pentru frustarile astea, fatuca!

    • Tebuie să fie un medic sau un farmacist căruia îi fuge pământul de sub picioare când vede că adevărul iese în sfârşit la suprafaţă. M-am chinuit 6 ani de zile cu jenantele, exasperantele simptome ale colonului iritabil, cu toate dietele şi tratamentele posibile, dar fără rezultat. După NUMAI 3 (TREI) ZILE de terapie EFT tranzitul s-a normalizat (scimbarea în bine am simţit-o din prima zi). De câte ori îmi amintesc prin ce am trecut, trimit – deopotrivă – gânduri de mulţumire acestui minunate doamne şi Divinităţii. Dacă cineva cunoscut are probleme, şi-mi cere sfatul, îl îndrum să caute pe internet Dr. Crina Vereş. Şi eu m-aş mândri dacă aş fi fiica dumneaei.

  7. Stimate ,, domn”, denigrarea unei persoane nu face cinste nimanui, mai ales ca vorbesti despre un om care chiar incearca sa faca ceva. sa arunci cu noroi este simplu si nu arata ca omenirea ar fi evoluat. ce dovezi ai dumneata ca medicina clasica este cea corecta? ce studii in domeniu ai ca sa afirmi asemenea lucruri? te ai confruntat vreodata cu probleme reale de sanatate? de cate ori ti au spus medicii ca ai o boala cronica si ca nu se poate face nimic? stii ce insemna sa ti se spuna asta? e ca si cum cineva te ar lovi in cap….impactul psihic e foarte mare si vestea incepe sa te omoare incet, incet….Practic faci un conflict la aflarea diagnosticului… si toti iti spun ca e bine sa incerci noi si noi tratamente….foooarte costisitoare…..ca la final sa ti spuna ca asta este…ei au incercat.
    de ce sa nu ne deschidem mintea si sa incercam sa intelegem ce spune medicina germana? ce bine ar fi sa existe cat mai multi medici care s o aplice…am scapa de investigatii chinuitoare care nu ne fac decat rau….si ar mai fi multe de spus…gandeste te ca de fiecare data cand un om a spus altceva decat restul gloatei, ignorantii s au grabit sa afirme: ,, ce, esti tu mai destept decat noi toti? astfel a fost rastignit si Iisus…si daca ar veni acum ar fi rastignit din nou de catre oameni ca dumneata.
    macar daca tot iti dai cu parerea abtine te sa vorbesti la modul la care nu face cinste nimanui si care tradeaza un caracter infect
    Bravo Crina Veres! tine o tot asa, si sper sa mai vii si in Bucuresti. Din pacate am aflat prea tarziu de seminar. AS FI VRUT SA PARTICIP

    • Tanti, lasa-l pe Isus deoparte,, ca nu are saracul nimic a face cu tanti Crina, si nici cu cearta voastra. Eu te intreb atat: de ce vorbesti aiurea? Nu iti e rusine? Ai habar macar ca singura metoda de diagnosticare fiabila 100% in privinta cancerului este biopsia? Ce studii ai dumneata sa-ti dai cu parerea medicala? Dooar nu credeai ca hocus-pocus-cacat-cu-branza ce incearca tanti Crina sa ne bage pe gat chiar functioneaza! Daca ar functiona, de ce ar exista oameni care sa se planga, si de ce nu e privita ca pe o genialitate in lumea medicala? Pt ca lumea e rea si rautacioasa? Nu, pentru ca sunteti o adunatura de tampiti care ne poluati societatea cu cretinitati! Vaco!

      • Te rog mult George spune-mi cate persoane vindecate de cancer cu ajutorul chemioterapiei cunosti? Cati au ramas in viata dupa tratament?

        • Fa draga voluntariat intr-un spital de oncologie si intelege si viata celor bolnavi si cum se pune un diagnostic si incercarile medicilor de a-i trata. Din auzite putem vb toti, Fiecare avem cel putin o cunostinta care a avut/are cancer. Dar romanii fug de medic, sunt tarziu diagnosticati din pacate de cele mai multe ori. Cancerul tace si face, nu te loveste ca si gripa. Si da, cunosc oameni tratati de cancer prin medicina alopata. Si sunt vii si la ani dupa cure.

          • Buna asta ela se vede clar ca nu ai avut de a face cu oncologia pt ca daca Crina nua are dreptate s-ar putea sa aiba dreptate Bruce Lipton in biologia perceptiei in care explica lar ca nici un medicament din lume nu vindeca, doar ceea ce trimitem in mod constient in subconstient. OPrice doctor stie ca de fapt citostaticele nu vindeca si daca nu crezi suna la Hildeberg cel mai cunoscut spital de oncologie din Germania pt confiramarea celor spuse de mine.Doar ignorantii mai cred ca doctorii vindeca, ei doar trateaza adverata vindecare vine de la tine insuti de fapt unii doctori mai deschisi o spun si ei.Nu cunosti de fapt nici un bolnav pt ca ce cunsti tu se numeste remisie si nu vindecare.Ceea ce Hmmer sustine prin cele 5 legi biologicefunctioneaza si in Germania cgiar au o comsie (ABBA) care promoveaza medicina germanica.

    • Draga Dana, acesti indivizi sunt bine platiti ca sa arunce din ei toate frustrarile si incearca(pt ca nu reusesc decat la alti dobitoci manipulati de banii industriei farmaceutice)sa murdareasca adevaratele valori. Parerea mea este ca nu merita sa li se acorde nici cea mai mica atentie, pt ca daca nimeni nu-i baga in seama mor pe limba lor si tot ce ii tine in viata este atentia celor care nu sunt de acord cu mizeria lor sufleteasca. Mi-e mila de ei, caci din fericire, Dumnezeu nu bate cu parul…

  8. ESTI PLATIT CUMVA SA I FACI RECLAMA PROASTA CRINEI VERES? CE DOVEZI AI DUMNEATA CA MEDICINA CLASICA E CEA CORECTA?CE PROBLEME DE SANATATE AI AVUT CARE S AU REZOLVAT? CUM ITI PERMITI SA DENIGREZI UN OM CARUIA CHIAR II PASA? SI DE CE PUNETI PROBLEMA BANILOR? OARE INTRI IN VREUN CABINET FARA SA PLATESTI? DAR DIFERENTA E ENORMA….MEDICII IITI IAU BANII SI TRATEAZA CU ,,MEDICAMENTE” DOAR EFECTELE BOLII, DAR NU SI CAUZA…SI ASTA DOAR IN CATEVA CAZURI.IN RESTUL CAZURILOR ITI PUN UN DIAGNOSTIC DE BOALA CRONICA SI TE PLIMBA LA NESFARSIT PE LA CABINETE, SAU ITI SPUN CA O SA MORI…DACA VRETI SA TRAITI ASA, N-AVETI DECAT.
    FELICITARI CRINEI VERES! SA I DEA DUMNEZEU SANATATE!

    • Dana, dar tu ce dovezi ai ca medicina germana functioneaza? Noi avem dovezi ca medicina clasica CHIAR vindeca oameni, chiar daca e plina de neajunsuri, insa tu, ce dovezi ai? Nu o denigreaza el, ci marturiile oamenilor, si sincer, mi se pare de prost gust sa ii iei apararea lui tanti Crina atata timp cat ea nu s-a sinchisit macar sa ne scrie aici. Daca ei nu ii pasa, de ce te agiti asa tare? Pe de alta parte, tu vorbesti de cauza si efect. Ai idee ca toti avem celule canceroase in noi? E la fel ca si cu hemoroizii, toti ii avem si nu suntem constienti de ei. Cancerul, la baza, este o formatiune de celule care functioneaza gresit. Cauza functionarii lor defectuoase este expunerea la diferite substante organice sau cauze genetice. In cele mai multe cazuri e de vina materialul genetic. Cancerul este de doua feluri: maligm si benign. Cel benign poate fi extirpat sau asimilat de organism, iar cel maligm este cu adevarat greu. Cancerul e localizat in organul afectat, singurul cancer raspandit in tot organismul fiind leucemia. Singura metoda fiabila de diagnosticare este biopsia, adica preluarea de tesut si analizarea lui. SI acum vestea proasta. Toate aceste metode sunt metode de analiza stiintifica, care stau la baza medicinei clasice, cea hipocratica. Nu stiu de unde termenul de alopatie, dar asta e alta discutie. Asadar, asta e dovada noastra. Medicina hipocratica CHIAR functioneaza, fara ea nu ati sti macar de existenta cancerului. Acum povesteste-ne in aceasi maniera, daca se poate si daca poftesti, desigur, despre modul in care ganditul pozitiv ne vindeca de cancer :)

        • George esti pe dinafara, da subliniez ca te iubesc asa cum esti. Sa vad daca esti mai citit decat Bruce Lipton, Wiliams M Roberts unul biogenetician -cercetator care explica clar ca medicamentele nu vindeca doar amelioreaza ca nu exista decat 5% ( si alea necercetate)in lume asa zise cauze genetice si impreuna cei 2 explica prin nuoa intelegerii asupra psyc-k ca poti intervenii ijn mod constient asupra subconstientului si implicit asupra celor 70de trilierde de celule din care este format corpul biologic de fapt aceeasi intepretare a celor 5 legi biologice a lui Hammer. Si nu-m mai contrazice pe Dumnezeu nu dragule nu ne nastem cu celule canceroase asta ti-a dezvoltata tie crezul medicina clasica. Trezeste-te din ignoranta si sper sa nu te superi prea tare pe mine.

          • Intreaba un specialist in oncologie (cinstit cu el insusi) mai ales unul care „trateaza’ de ani de zile bolnavii cu citostatice daca el personal si-ar face un tratament cu citostatice daca ar fii nevoit?Cred-ma ca o sa fii surpins de raspuns

  9. a, sa nu uit ! mergi urgent la psihiatru daca tot crezi in medicina clasica! din felul cum ai scris mai sus ,,Crina Vereș ar trebui împușcată în fața copilului” s-ar putea sa fie prea tarziu pt dumneata!

  10. Cat de prost sa fii sa scrii acest articol. Nu stiu cum va mai suporta pamantul bai gunoaielor. Crina Veres este un super om, un super doctor. Ce vedeti voi la ea este in mintea voastra infecta si obraznica. Nici o problema ca va veti primi plata mai devreme sau mai tarziu – scursurilor umane. Crina oricum este prea tare ca sa se preocupe de niste smintiti ca voi. Dar s-ar putea sa ma ocup eu ca vad ca sunteti obraznici

    • esti un prost/proasta cu diploma, te felicitam pentru asta, iti multumim pentru contributia intelectuala la cultura sociala si te invitam cu cea mai mare onoare sa iti bagi parerea fix in cur.

  11. Mare e gradina lui Dumnezeu unde multi au sarit gardul…Prostul daca nu este fudul parca nu e prost destul…bre’ tatie senil mai pune mina si mai citeste si culturalizeazate inainte sa debitezi idiotenii de frustrat…daca ai cunoaste macar Legea cauzei si efectului unde orice idiot se supune indiferent ca el vrea sa funtioneaze dupa mintea lui strimba nu ai mai avea veleitati de erudit in timpenii veritabile…

  12. oooooooo, multi dobitoci mai sunt pe lume, imbuibati-va de medicamente ca sa muriti mai repede. Cel care a scris articolul e dus oricum, ori e vreun dr frustrat.

    • Asta ar trebui sa schimbe cumva parerea noastra despre tanti Crina? In aceeasi masura, asta ar trebui sa demonstreze implicit ca tanti Crina nu e o sarlatana fara scrupule?

  13. esti un tampit, cu mari probleme psihice!!!

  14. Sunt bolnav de cancer si am fost la Cluj la dinsa. Consulatiile le da acasa avind si o asistenta. Impresia care ti-o lasa este ca-ti da teapa. Iti flutura cartea lui Hamer prin fata si iti ia 250 de lei fara sa-ti dea un sfat practic. Mi-a scris pe un colt de hirtie sa iau un ceai de plante si atit fara semnatura sau parafa de medic. Teoria Dr.Hamer este frumoasa, te fascineaza la un moment dat (daca esti bolnav), dar modalitati practice de vindecare nu sunt. Doamna nu mi-a dat nici un sfat practic ce sa fac in situatia mea legat cumva de „Noua medicina germana”. Pastrind decenta pot sa affirm ca dinsa e o impostoare.

    • Oameni buni

      Adevarul este undeva la mijloc …
      Tratamentele prin medicinia traditionala salveaza vieti dar de asemenea se dovedesc nefolositoare in multe (poate prea multe) cazuri. La fel este si cazul noii medicini germane. De aceea exista atat sustinatori cat si adversari.
      Banuiesc ca nu exista inca o singura cale corecta si suta la suta acceptata, de a trata un cancer sau vreo boala cronica. Cred ca cel mai bine este sa imprumuti ce e mai bun din ambele lumi, urmezi un tratament alopat, daca ti-e bine cu el il continui, in acelasi timp iti schimbi si dieta (cat mai raw- vegan, doar putina carne, putine lactate, aloe vera, multe sucuri de legume – morcov, mar, sfecla, struguri negri), incerci sa-ti pui si psihicul pe picoare (chiar mers la psiholog daca e cazul), faci o cura de dezintoxicare (iar sucuri, post, poate clisme), incerci si un leac “babesc” – dar verifici inainte sa nu ai reactii adverse la tratamentul alopat.
      Ce e gresit insa ..cum vad eu .. sa ai incredere orbeasca intr-o singura abordare. Sunt multe informatii “pe piata” si din pacate multi binevoitori care doresc sa va usureze de economii. Cu putina atentie pot fi evitati.

    • Zan pentru Dan: Nu atiu despre doctorul Hamer, dar stiu despre un alt doctor german, pe nume Max Gerson, care are studii, experienta si rezultate in tratarea cancerului. Metodele sale de tratament le puteti gasi in urmatoarele carti: Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului si a altor afectiuni cronice.
      Terapia Gerson – Cel mai eficient program de nutritie pentru prevenirea si tratarea cancerului si a altor boli grave
      Vremea Vindecarii.
      Scriti pe Google, titlurile cartilor si gasiti librariile online de unde le puteti cumpara. Pentr a va informa si a va documenta scriti pe Google: Doctor Max Gerson. Veti gasi informatii detailate si metode eficiente de tratament

    • Exista o clinica de vindecare a cancerului in Budapesta, care se bazeaza pe tratamentele naturiste a doctorului Max Gerson. Cititi in acest site informatii care poate va vor folosi: http://www.roportal.ro/discutii/topic/60516-terapia-gerson-sperana-impotriva-cancerul/

    • Ai perfecta dreptate,am fost la ea,nu e sanatoasa la cap.Are niste reactii ff ciudate,sa-o intreb eu pe ea,parca eu eram psihologul. Are numai vrajeala,o tapinara. Auzi ,banii pt consultatie chipuri donatie. Unde e clinica,nu a mai facut-o. Rusine ca profita de bolnavi!

  15. Am fost la un seminar cu dr. Crina Veres si pot spune ca este fabuloasa; aveam probleme cu tensiunea si cu inima (am fost de cateva ori internata, si urmam un tratament) si pot spune ca a trecut un an si jumatate si nu mai iau niciun tratament, imi pun altfel intrebarile, de exemplu: ce este in neregula in viata
    mea?
    Cel ce a scris articolul este: rauvoitor, frustrat, intepenit in timp, sau poate este un medic mediocru…..

    Sunt sigura ca este vorba numai de rautate, neantelegere, invidie si lista ar putea continua….

    • Buna ziua .In aceeasi situatie sunt si eu .Imi puteti spune ce tratament ati urmat ca sa scapati de groaznicele medicamente? Va multumesc.

  16. Domnule Dan,
    Impresiile tale sunt f. proaste. Daca vrei ceva oficial cu parafa du-te si fa chimioterapie radio etc si iti da parafa. Chiar nu intelegi ca asta este medicina complementara pe care tu o alegi, nu are ce parafa sa iti dea daca nu este oficiala.

    • Iti urez sa ajungi in situatia mea , sa vad cum te descurci .

      • Domnule Dan,
        Va inteleg…si nu mai comentam alte lucruri legate de dna „doctor „…Dansa nu spune niste adevaruri, NU TEORIE CUCOANA VREM …ca s-a vindecat cu post negru cu clisme , ca citise despre Valeriu Popa , si cura Breuss cu apa.
        Valeriu Popa spunea ca este elementar in vindecare primul pas detoxificarea organismului si el o recomanda cu apa distilata …vreo 21 de zile de post negru …si cu cate 2 clisme pe zi. Apoi o alimentatie corespunzatoare cu sucuri din legume si fructe . Va recomand sa-l cautati pe Dl Petre Anca, care a fost vindecat de Valeriu Popa de cancer pulmonar, cautati cititi cartile lui…El are un cabinet la munte si stiu ca primea pacienti acum cativa ani…E un adevarat terapeut…nu escroc de teorii nemtesti.
        Va mai recomand sa cititi terapia Gerson…sunt tot felul de carti scrise, care va ajuta f mult, au vindecat in faze terminale bolnavii …Este un institutut in Mexic facut de Dr.Gerrson, care a redat lumii f multi oameni bolnavi, si i-a redat santosi tun. Va doresc multa sanatate, tuturor.

  17. Voi acestia cu articolul asta nu meritati sa traiti. Sunteti niste scursuri umane. O sa aveti plata in curand..

  18. Oh, ce bine, inseamna ca Crina Veres devine periculoasa pentru sistem, daca au iesit la atac activistii! Auzi, da’ in afara de poze si desene multe cu sageti negre, in afara de obscenitati lipsite de umor si frustrare fara continut mai ai ceva argumente? Ca astea expuse in „articolul” asta sunt slabute rau.

  19. P.S. Iata unde puteti incepe sa cititi despre dr. Hamer:
    http://www.healingcancer.info/ebook/ryke-geerd-hamer
    Daca aveti capacitatea si deschiderea mentala necesara, incercati sa lasati deoparte discreditarile si “barfele” legate de persoana lui, eu am vizionat multe interviuri cu el in germana, Hamer a fost dintotdeauna un om extrem de dificil, incapatanat, greu de redus la tacere, dar cine nu ar fi asa cand se incearca distrugerea persoanei respective?? S-a facut la el exact cum s-a incercat la Burzynski, numai ca Burzynski a fost mai destept, s-a asigurat dpdv legal, a avut avocati, metoda lui a fost extrem de usor de verificat dpdv stiintific (ca dovada ca pe de o parte era tarat prin curtile de judecata de 6-7 ori, iar pe de alta parte FDA-ul ii aproba faza a 3-a de studii clinice, admitand deci ca metoda lui functioneaza!!!!).
    Ei, in ultimii ani (eu cred ca din cauza persecutiilor, ca si la Semmelweiss, pt. cine cunoaste istoria medicinei) se pare ca Hamer a cam luat-o razna si a inceput sa fabuleze despre evrei, conspiratii etc., de aceea chestiile astea cu iz de scandal sunt folosite doar pt. a-i discredita descoperirile medicale. Hamer era medic alopat cand a facut descoperirile lui, trebuie sa va concentrati doar pe aspectele medicale, strict, facute si verificate de el cand era oncolog in München, verificate si de universitatile din Viena, Trnava si Düsseldorf. El asta si cerea, sa se verifice afirmatiile lui in functie de fisele medicale ale pacientilor – nu era deloc greu, trebuiau analizate datele medicale pacientilor fata-n fata cu CT-uri facute fara substanta de contrast (pe alea, PE TOATE!!! se vedea legatura clara dintre cancer si zona din creier afectata). Dar cum sa aiba medicina alopata interes sa verifice o noua procedura care ar scoate de pe piata industria citostaticelor??? Cineva din comisia care ii tot refuza sustinerea lucrarii postdoctorale pe tema NMG i-a transmis indirect lui Hamer ca acea comisie verificase DEJA lucrarea lui si se confirmase DE FIECARE DATA! I-a transmis ca, daca macar o singura data nu s-ar fi confirmat ce scria el, l-ar fi lasat sa sustina lucrarea ca sa se faca de ras si apoi sa poata fi atacat mai bine… dar din moment ce s-a confirmat totul, i-au interzis in continuare s-o sustina in fata comisiei fiindca atunci acestia nu ar mai fi avut pretexte sa anuleze cumva continutul lucrarii.
    Pt. cine poate gandi cu propriul cap, lucrurile sunt destul de clare.
    Mai puteti citi si aici:
    http://www.dr-cacovean-adrian.ro/table/cele-5-legi-biologice-un-miracol-cenzurat/

  20. Gata, v-ati si speriat de reactiile la acest „articol” si ati deactivat comentariile??

  21. Nu-ti bate capul cu probleme care te depasesc stimate detractor al Crinei Veres.

    Deocamdata nu esti pregatit spiritual sa intelegi cum functioneaza Universul. Crina este…!

  22. Nu înțeleg de ce ne consumăm energia răspunzând unui…nu știu cum sa-l numesc, că 6 om nu este! Imi este rușine că am citit articolul până la capăt! Cât de NIMIC trebuie să fii să folosești asemenea cuvinte????Când ai un vocabular format din 30 de cuvinte, marea majoritate jignitoare, cu siguranță in afară de ura nu există nimic altceva în sufletul tău. ..

  23. Sa-ti fie rusine……si sa dea Dumnezeu ca in ultima clipa Crina Veres sa poata face ceva pentru viata si sufletul tau

  24. Un articol mizerabil,la ce nu te pricepi sa nu te bagi,te ai pricepe la toate daca ti-ai deschide emisfera dreapta a creierului,sediul;altruismului(iubirii de semeni,d etot ceea ce este viu),intuitiei,dar cum majoritatea oamneiilor o au deschisa pe ceea stanga a;egoismului,rationalului,celorlate defecte omenesti.SA iei in contiunuare medicimante alopate,chimice,ca doar natura le-a creat,cresc in pom,nu?

  25. Cunosc o persoana bolnava de cca. 1 an……cum necum a dat peste nemaipomenita Crina Veres. In tot acest timp aceasta nebuna a zapacit.o complet de cap si i.a interzis cu desavarsire contactul cu medicamente , doctori si mediul spitalicesc. De curand a facut un blocaj renal si cu ajutorul sotului a fost internata cateva zile in spital. Dupa externare a ajuns iarasi pe mana excroacei, cu toate ca prietenii , familia, sotul sunt impotriva. Nu stiu ce spalari pe creier face nebuna de Veres dar asta este crudul adevar. Femeia asta bolnava are inca posibilitatea sa fie tratata privat in Germania, unde sotul ei are o firma, dar tot timpul refuza. Are incredere oarba in dilia asta , care in afara faptului ca a nenorocit.o I.a luat si aproape tot ce era de luat. Ma refer la latura pecuniara. Deci de acum poate da coltul, nu mai e folositoare. Asta e caz REAL, nu vorbim din povestiri. Si e groaznic ca exista „oameni” ca Crina Veres care pot trai cu asa ceva in fata ochilor , cu asa ceva in suflet, si se joaca de a Moartea. :-(

    • Oameni buni

      Adevarul este undeva la mijloc …
      Tratamentele prin medicinia traditionala salveaza vieti dar de asemenea se dovedesc nefolositoare in multe (poate prea multe) cazuri. La fel este si cazul noii medicini germane. De aceea exista atat sustinatori cat si adversari.
      Banuiesc ca nu exista inca o singura cale corecta si suta la suta acceptata, de a trata un cancer sau vreo boala cronica. Cred ca cel mai bine este sa imprumuti ce e mai bun din ambele lumi, urmezi un tratament alopat, daca ti-e bine cu el il continui, in acelasi timp iti schimbi si dieta (cat mai raw- vegan, doar putina carne, putine lactate, aloe vera, multe sucuri de legume – morcov, mar, sfecla, struguri negri), incerci sa-ti pui si psihicul pe picoare (chiar mers la psiholog daca e cazul), faci o cura de dezintoxicare (iar sucuri, post, poate clisme), incerci si un leac “babesc” – dar verifici inainte sa nu ai reactii adverse la tratamentul alopat.
      Ce e gresit insa ..cum vad eu .. sa ai incredere orbeasca intr-o singura abordare. Sunt multe informatii “pe piata” si din pacate multi binevoitori care doresc sa va usureze de economii. Cu putina atentie pot fi evitati.

    • E greu sa lupti cu o boala cand nici chiar cei din familie nu mai cred ca ai sanse de viata.
      Bolnavul atat timp cat are discernamant trebuie sa aleaga. Daca cei din jur nu il sustin e mai dificil sa se insanatoseasca. Oare cum ar fi fost daca bolnavul ar fi ascultat de cei din familie? E posibil sa fi trait mai mult sau mai putin . Dar dupa cum discutam cu un medic care a fost propus pentru premiul Nobe „un bolnav care crede cu adevarat ca atratamentul e bun e pe jumatate vindecat”.

    • Roaga te rog persoana despre care ne povesteti sa ne scrie adevarul aici, cu toate amanuntele. O sa ajuti astfel multa lume si cel mai important pe TINE sa vezi daca nu cumva minti|?

  26. Doamna aceasta de care va povestesc are doar 40 ani . E nedrept sa poti fi atat de disperat incat sa inghiti totate tampeniile acestei cucoane si chiar sa locuiesti la ea in ideea ca te trateaza non stop. Nu cunosc nici un doctor care sa ti ia pacientii acasa sa.i trateze. De ce ar face Crina Veres asa ceva??? Are cineva un raspuns??

  27. Sorry, pentru comentul meu lunggggg, dar sunt pur si simplu revoltata!!!!! :-(((((

  28. Draga Holly,

    Incearca sa o convingi pe cunostinta ta , sa iasa de sub „protectia” Crinei Veres… Ca femeia sa se trateze .
    Aceasta duduie , care mai ieri preda cursuri de tantra , si mai preda tampenii sexuale de-astea si acum…sub deviza vindeca-ti viata , vindeca-ti relatiile…ia uite ce zice madam Veres ca mai preda „Sexualitatea obisnuita, sexul din perspectiva bisericii si amorul tantric Exercitii practice de control a energiei sexuale Vei putea invata despre cateva teorii care va pot ajuta sa intelegeti dinamica din cuplul vostru si sa constientizati schimbarile pe care le puteti face. Vom aborda etapele dezvoltarii cuplului si specificul nevoilor fiecarei etape. Continenta sexuala.”

    Pai tatucu continentei sexuale in Romania a fost Bivolaru , prin MISA…Hello…A fost Crina Veres la Misa? Sa vezi surpriza..Ca acolo li s-a spalat capul la oameni , de s-au facut praf…
    E trist ca din ce in ce mai multi romani, se uita in gura acestei doamne…pe care o vad imbracata in aurora boreala …si uite , ca de fapt nu poate da un sfat , NU MAI MULT : UN SFAT , unui bolnav concret de CANCER…asa cum nu i-a putut da si lui DAN. Corect? Cititi mai sus va rog mesajul lui Dan, un bolnav concret de cancer….

    Ce mai vorbim aici…. pentru toti aceia care o vedeti in roz pe doamna doctor ( eu sunt convinsa ca nu-i medic , vorba lui EREVAN…dar asta e alta poveste ) , va doresc sa va trezeti…si sa vedeti adevarul…Daca se ajunge la deposedari de bunuri sau bani…HELLOOOOO tuturor: vorbim de escrocherie pe fata .

    Sa dea Dumnezeu sa fim cu totii sanatatosi, ca sa putem crede si in escroci, fara sa putem sa probam veridicitatea lor.

    Holly, orice om care manipuleaza ia pacientii acasa… Adica duci la tine oameni disperati ca sa le speli creierul ? Asa face un medic care a depus un juramant sacru ? Poate este cazul sa i se sugereze sotului sa abordeze putin problema si legal, daca din pacate la asa ceva s-a ajuns…Si poate sa -i faca o plangere la Politie…sa demonstreze starea precara de sanatate a sotiei , si mentala…si ca este manipulata si inselata pe fata…

    Trist…f trist.

  29. Dragul meu esti cu pluta.

  30. auzisem de radio erevan ca este un post cu emisiuni create de oameni inteligenti, pentru prima data intru aici si descopar ca a fost o minciuna crasa; asta pare un loc plin de dinozaurii comunisti frustrati ca nu le-a marit Ponta pensia.
    barbatii cu pensiurile mici si subtiri sunt in general frustrati, incercati o marire poate va reveniti psihic.
    cat despre Crina Verse n-ai cum sa intelegi ce a studiat femeia aia, ca nu te duce mintea dincolo de penisul tau stafidit.

  31. Stimata redactie Erevan,
    Inteleg ca nu sunteti de acord cu terapia Hammer si cu activitatea D-nei Veres. Inteleg ca santeti chiar manios pe ei pentru raul pe care il fac pacientilor. Dar nu inteleg de ce trebuie sa va ambalati atata incat sa pierdeti controlul vocabularului si al decentei intr-o disputa care se cere a fi civilizata. In acest fel cred ca se pierde din credibilitate si, automat, sa cauta o motivatie ascunsa. Un limbaj poate fi acid si fara asemenea cuvinte incalificabile si poate avea efecte critice si chiar distructive apelend la formule abile, diplomate si chiar elevate.Se poate desfiinta un adversar in special cu forta textului iscusit. In caz contrar, adica al dumneavoastra, nu faceti decat sa provocati repulsie atat fata de emitentul mesajului cat si fata de continutul sau.
    Sorana

  32. Daca unuia din membrii famililiilor voastre , draga doamnelor DANIELA si Dana, ar fi tratat si sfatuit in aseamenea hal , practic indemnat sa -si accepte moartea ….pentru ca asa vrea „Domnul” – fara a se apela in prealabil la ajutorul medicilor ….si jecmanit de bani …pentru ca nu? astfel de spiritualitati costa – – as vrea sa va citesc atunci calmul din ochi si din suflet , plus sa nu uitam de contolul vocabularului…. :-)
    Cine are timp de asemea sfaturi , cand unii sunt revoltati pana la Dumnezeu pentru ultima sclipire de VIATA , a unor OAMENI disperati ,trimisi pe drumul pierzaniei /mortii sigure de catre fabuloasa CRINA VERES, sunt… demni de toata mila. Imi pareti oameni cu pareri roboticesti, fara vene, fara fler, fara empatie, fara zambet, fara nimic….dar cu discurs elevat si formule abile, diplomate si elevate.
    Nu va pot dori o astfel de situatie , pentru ca mi se pare groaznic sa traiasca cineva asemenea clipe. Dar nu cred sincer ca discutiile abile si formulele elevate isi mai gasesc locul!!!!
    Sunt momente in viata cand iti urli durererea si neputinta in felul asta, printr-un vocabular mai deochiat…e chiar asa de condamnat? mie una …nu mi se pare.

    • daca v-ati adresat si mie, va raspund….sunt un om normal, care nu are un diagnostic nici in ziua de astazi, desi suferintele mele cu vezica urinara dateaza din 2008. ce s-a intamplat? internari nesfarsite in spitale, BANI CU NEMILUITA,,,,, CA SA MI SE SPUNA CA ASTA E….. NU STIM CE AVETI….CONSOLATI-VA….STITI IN CE HAL PLECAM DIN CABINETE CAND MI SE SPUNEA CA NU EXISTA TRATAMENT? PSIHICUL ERA LA PAMANT.. SI ATUNCI INTREB? CINE SUNT ESCROCII? CINE NE MINTE? CARE ESTE ADEVARUL? spre norocul meu dupa ce am nascut problemele s-au ameliorat…atat am avut de spus

  33. ma uit la comentarii si nu-mi vine sa cred cati idioti exista pe planeta romania (si nu numai). s-au imbatat romanii cu samanism si pseudo-medicina si o tin una si buna ca de fapt s-au intoxicat cu ratiune. mergeti, ma, toti la doamna doctor (daca o putem numi asa fara diploma) si vindecati-va toti de viata ca o iubiti atat de mult incat renuntati si la ratiune, fapt pe care conteaza sarlatani precum stimata discutata in articol.
    adevarat, cel care semneaza articolul nu e prea diplomat, dar nici eu nu as fi, prostia investita in astfel de „metode alternative” este criminala!
    nu stiu cine a scris articolul, dar apreciez ca cineva inca trage semnale de alarma (chiar si cu vocabularul colorat) si tine de societatea asta care se distruge singura si cu entuziasm.

  34. Având in vedere câți retardați cred în escroacă, cred că o să îmi deschid o firmă de pompe funebre, afacerea viitorului în Romania.
    Sincer, unii cred că își merită soarta. Și nu, nu doresc răul nimănui, vreau doar să se facă voia Domnului…

  35. Referitor la compozitia,tonul si vocbularul folosit,este clar ca individul a vrut sa socheze pentru a se „amuza” pe seama postarilor si nu din dorinta de a-i trezi la „realitate” pe cei care apeleaza la Crina Veres. Daca este un matur,ii recomand un consult psihiatric,pentru a nu ajunge mai rau.
    Referitor la „vindecatoare”,nu exclud sa fie o excroaca.Nu stiu ce rezultate concrete a obtinut pana in prezent,insa faptul ca nu a fost deferita justitiei de nici unul din cei „tratati”,sau de rudele acestora,denota ca nu a facut totusi rau. Metoda ei,pe care doar o intuiesc,se bazeaza in buna parte pe fenomenul PLACEBO,dovedit stiintific ca are efecte benefice in majoritatea cazurilor in care cel „tratat”,crede cu toata fiinta sa in „beneficiile tratamentului”respectiv.Ceva similar se intampla si cu rugaciunle la divinitati,cu sarutarea moastelor,cu bautul lichidelor „sfintite”,etc. Intr-un studiu intocmit de Simon Singh,care combate cu argumente stiintifice beneficiile declarate ale medicinii alternative (homeopatie,acupunctura,fitoterapie,ayurvedica,terapia spirituala.termoauriculara,neurala,spirituala,cu ventuze,craniosacrala,etc.,etc),se recunoaste ca EFECTUL medicatiei din medicina conventionala se poate REDUCE substantial daca cel care-l foloseste nu crede in efectul lui benefic.
    Deci,creierul este pricipalul „aliat” sau „dusman” al posesorului lui.

  36. Bă tu chiar esti o BĂȘINĂ DE OM. Mai e pierdere de timp să spun.

  37. Oameni buni

    Adevarul este undeva la mijloc …
    Tratamentele prin medicinia traditionala salveaza vieti dar de asemenea se dovedesc nefolositoare in multe (poate prea multe) cazuri. La fel este si cazul noii medicini germane. De aceea exista atat sustinatori cat si adversari.
    Banuiesc ca nu exista inca o singura cale corecta si suta la suta acceptata, de a trata un cancer sau vreo boala cronica. Cred ca cel mai bine este sa imprumuti ce e mai bun din ambele lumi, urmezi un tratament alopat, daca ti-e bine cu el il continui, in acelasi timp iti schimbi si dieta (cat mai raw- vegan, doar putina carne, putine lactate, aloe vera, multe sucuri de legume – morcov, mar, sfecla, struguri negri), incerci sa-ti pui si psihicul pe picoare (chiar mers la psiholog daca e cazul), faci o cura de dezintoxicare (iar sucuri, post, poate clisme), incerci si un leac „babesc” – dar verifici inainte sa nu ai reactii adverse la tratamentul alopat.
    Ce e gresit insa ..cum vad eu .. sa ai incredere orbeasca intr-o singura abordare. Sunt multe informatii „pe piata” si din pacate multi binevoitori care doresc sa va usureze de economii. Cu putina atentie pot fi evitati.

  38. Tatal meu a fost la un asemenea curs de-al doamnei respective la Brasov prin noiembrie 2013 mi se pare. Era bolnav de cancer la colon , cu metastaze…boala i se transmisese si la ficat. Cancerul la ficat a fost operat acum un an si ceva. In decembrie 2013 (adica la o luna de la acest curs) s-a simtit foarte rau , si la spital au spus ca este insuficienta hepatica si nu mai au ce sa-i faca. In urma acestui curs el nu mai tinea regimul foarte strict pe care il avea si nu mai facea chimioterapie si din aceasta cauza boala a degenerat , s-a transmis la ficat si a facut insufiecienta hepatica. In 31.12.2013 (chiar de revelion) am aflat vestea ca tatal meu nu mai e…imi amintesc ca tot timupul spunea de autosugestie. El pana si in ultima clipa credea ca o sa se faca bine (desi probabil stia ca nu mai are mult de trait) si incerca sa ne calmeze pe toti ceilalti membrii ai familiei. Urata boala, urate tratamente, urat sfarsit. Cel mai trist lucru e ca in ultima saptamana nici nu mai putea vorbii, vorbea extrem de greu, manca foarte greu…iar ultimele lui cuvinte au fost „pa tati” dupa ce l-am vazut ultima oara, iar dimineata urmatoare nu mai era.. de fiecare data cand imi aduc aminte e extrem de greu… Nu am ce spune despre aceasta doamna, nu o cunosc, nu ii stiu metodele, poate e o impostoare, poate nu , dar chimioterapia si celalalte tratamente pe care le indura bolnavii de cancer sunt absolut oribile. Si nici macar nu au garantia ca mai traiesc foarte mult, cu tot cu aceste tratamente .

  39. ORICE e mai bun decat protocoalele alopate aplicate la bolnavii de cancer.
    Daca va temeti de acei asa-zisi „escroci” care au curaj sa iasa din sistemul medical alopat, atunci sunteti liberi sa alegeti citostaticele, daca vreti sa simtiti cum vi se plimba moartea pe vene:
    http://piersicuta.blogspot.de/2013/11/genocid-legalizat-prin-citostatice.html

  40. Dana Sorana Urs a murit,a cazut pe mana escrocilor,credeam ca e desteapta

  41. Waoooo! Socant!! Si cunostinta mea la fel!!! De cateva luni buneeee!!! Pacienta tratata in apartamentul doamnei Veres!!!!!! Si mai are curaj sa tina Cursuri!!!!

    Curs de Noua Medicina Germana; Autocontrol si Autovindecare; Rescriere ADN celular la orice varsta, Tehnici Echilibrare Emotionala si Comunicare Armonioasa, cu Dr. Crina Veres Hellloooooo!!! Treziti-va oameni buni!!!! Chiar nu o leaga nimeni? Nu o trazneste Dumnezeu?

  42. Uitati va la profilul de Facebook al cunostintei mele. Asta ca sa va convinge ti ca situatiile astea nu sunt povesti, ci e cruda realitate!!!

    https://www.facebook.com/corina.istoc?pnref=friends.search Corina Istoc Klingler !! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!!

  43. Fac apel la toti cei care au trecut prin lucruri similare. Bai frate da nu-i face nimeni p plangere la politie ???
    Pai daca femeile astea au murit , de ce se duc romanii la cursuri ( ca sunt si 60 de cursanti la un curs ) pe bani grei. Bani neimpozitati, pt care nimeni n-a primit o chitanta….Si dupa asta oamenii vad ca mor.
    Romani, treziti-va si separati maestrii falsi , care iau bani grei pe necazul oamenilor. Din pacate .

  44. Cine ucide mesagerul pierde mesajul.
    E posibil ca acest mesaj sa-i salveze viata .
    Daca vrem sa fim lucizi mai intai trebuie sa iertam.
    Alternativa e sa ucidem mesagerul . Problema e ca cine ucide mesagerul pierde mesajul.
    Cat timp suntem orbiti de neincredere si ura nu o sa vedem iesirea din boala chiar daca este in fata nostra.
    Conexiunea dintre modul in care gandim si sanatatea noastra se cunoaste din cele mai vechi timpuri.
    Ceea ce a facut Dr. Hamer este doar o sinteza bine structurata bazata pe experientele sale.
    E adevarat ca trebuie sa studiezi putin pentru a intelege ceea ce vrea sa spuna Dr. Hamer.
    In momentul cand ai inteles aceste studii ai sansa sa vezi la inceput cauzele problemelor celor din jur iar cand vei fi doar un observator e posibil sa le vezi si pe ale tale.
    Dr. Hamer e doar un om pe pamant. Are si el neajunsurile lui. Poate modul radical de promovare a studiilor sale nu e totdeauna bine primit. Ca orice om are si el conflictele lui nerezolvate . E greu sa ierti pe cineva care ti-a ucis fiul….Oare noi am fi mai buni?
    Pentru a avea o parere obiectiva trebuie mai intai sa studiezi nu sa judeci oamenii.
    Fiindca atunci cand ne judecam aproapele nu mai intelegem aproape nimic din ceea ce spune.
    Daca am invata sa iertam cred ca nu am mai avea nevoie de doctori.
    Dar deocamdata socializam cum am fost invatati … CONFLICTUAL. Si astfel bolile „genetice” vor merge mana in mana cu „prostiile genetice”. E valabil pentru fiecare dintre noi.
    Omul sanatos nu e conflictual.
    El stie sa iubeasca.
    Va doresc multa sanatate .

  45. 1. Autorul articolului nu e in stare de un dialog civilizat, apleleaza la injurii fara sa stie despre ce e vorba.
    2. Noua Medicina Germana functioneaza, si exista cursuri in toata lumea.
    3. Cursul este de „auto-vindecare”, iti da mijloacele dar daca ele nu sint folosite nu se produce vindecarea.
    Cursul nu garanteaza vindecarea si nici nu face miracole, la fel cum nu o poate face nici un medicament sau terapie din lume, fie ca sint clasice sau alternative. Cautati o statistica despre rezultatele si consecintele terapiilor clasice si a celor alternative si vorbiti dupa aia. Cei care nu reazizeaza auto-analiza si transformarea vechilor tipare, nu reusesc. Dar sint si destui care au reusit.
    4. Crina chiar a terminat si a practicat medicina clasica, si a terminat si psihologia si chimia. Este un medic bun, si .

    • Sonia, imi pare rau pentru tine ca ai ajuns pe mana Crinei. Din pacate, ea a fost la un singur curs Hammer si de-atunci se da drept specialista. Daca poti observa, dansa nu poate termina o propozitie fara sa ii piarda sensul, si nu stie da sfaturi. Cu parere de rau iti spun ca acea carte pe care ai dat tu 250 de lei costa 29 de lei de la editura in parteneriat cu Hammer, iar Crinanu are nici o legatura cu nimic ce tine de Hammer, decat ca incontinuu ii pomeneste numele. Ea a furat (o parte din) tehniciile dansului si le dizolva in alte stiinte cu „energii” si imprastie minciuna prin tara. Pot sa te asigur, din interviuriile ei la care m-am uitat cu scarba, ca ea nici nu a citit acea carte pe care ti-a vandut-o :I

  46. Vai, dar cati oligofreni au acces la internet – ma refer cei care critica articolul.
    Un articol foarte bun, scris informat si cu nerv. Mult prea mult pentru (in cel mai bun caz) semidoctii care haladuiesc pe internet.
    Cine crede in noua medicina germanica e cam cretinut, asa. Putin.

  47. Ce procent in statistica, supravetues in spitalele de oncologie ? -Este zdrobitor de mic. Stiinta a demonstrate ca egzista mai multe moduri de comunicare : Tesla , DR Raif , Masaro Emoto etc . Aparatele de biorezonanta masoara ce au descoperit oameni de stiinta . Cu aparatele de INALTA rezonanta se descopera zacaminte minerale,fiecare zacamant mineral are o alta frecventa ,la fel si virusi pasarile pesti . Din cauza radarelor si a antenalor egzista stoluri de pasari ,albine ,delfini, balene care esuiaza orientarea si mor. Lucrurile acestea nu se vindeca cu o PASTILA sau CHIMIOTERAPIE .Este foarte greu sa explic bunicului cum fuctioneaza telecomanda .Cine a deschis acest sait (discutie) are un interes personal sa trimita pacienti la . . . . . . . ESTE O ROMANCA CARE a INVENTAT si MEDALIAT international un aparat de depistare a cancerului cu ajutorul frcventei . Poate sa depisteze incipient cancerul. Poate sa depisteze mai multe forme de cancer cu condita :sa regleze frecventa si electrozi.

  48. Imi este rusine ca traiesc in aceeasi tara cu o femeie ca ea. In plus, este si proasta; puteti observa ca si ea si Hammer vorbesc chestii destul de diferite. Nu exista nici o legatura directa intre Hammer si Curv… pardon Crina, fiindca ea incontinuu vorbeste de el,dar el nu ii raspunde inapoi, astfel presupun ca ea a furat pana si spusele dansului, pe langa banii si sanatatea oameniilor ce se duc la cursuriile ei.

  49. va considerati destepti si a toate stiutori,SUNTETI NISTE IGNORANTI AGRESIVI,va hraniti cu URA,nu intelegeti nimic dar vorbiti pentru ca aveti acest drept castigat la revolutie,asteptati sa faca intotdeauna ceva pentru voi,trebuie sa te vindece altcineva, nu intelegeti pentru ca niste minti negre,pline de atata ura nu au capacitatea de a rationa niste lucruri simple,vindecarea o putem face doar noi intelegand si integrand ,nimeni nu poate face asta pentru noi,dar noi asa stim,altcineva TREBUIE sa faca ,daca intr-o sectie de oncologie mor foarte multi oameni,aceea mor de cancer,daca cineva cu cancer alege un tratament alternativ si moare cu siguranta a murit din cauza tratamentului nu a cancerului,asa gandesc oamenii,LOGIC NU?cel care a inceput aceste discutii are cu siguranta nevoie de AJUTOR PSIHIATRIC!!!!!Atata venin nu poate avea un om normal,care asa cum declara vrea sa isi ajute semenii,poate incepe prin a se ajuta pe el facand ceea ce are nevoie,sa inceapa de urgenta tratament psihiatric!!!!!!

  50. Dle, sau dna Neutru…Ce ati dorit sa spuneti prin fraza ” Nu exista nici o legatura directa intre Hammer si Curv… pardon Crina „? ca uitati lumea ne face nebuni si IGNORANTI ca nu suntem vaca de muls a dnei Veres Crina . Partea cea mai dureroasa este ca o mare parte a cursantilor sunt oamenibolnavi de cancer. Asta este lucrul dureror, ca acei oameni se agata de aceste idioate de cursuri cu toata taria. Si vezi cazul unora , care deja au si murit. Si da de la una mai proasta ca mine eu consider ca n-am ce invata .

  51. Tratamentul cancerului ar trebui sa fie multidisciplinar, însă acest lucru nu se întâmplă. Cele doua medicina ar trebui sa colaboreze pentru rezultate mai bune, iar pacienții vindecați ar fi în număr mult mai mare. Cine nu s-a confruntat cu sistemul oncologic roman nu știe ce vorbește. În institutul oncologic se moare zilnic din mai multe cauze: cancer, chimioterapie, dar mai ales INDIFERENTA personalului medical. Nu exista o colaborare multidisciplinara intre oncolog, nutritionist și proștilor. Dacă ar exista aceasta colaborare rezultatele ar fi altele.
    Din păcate am ajuns sa cunosc sistemul, am suficiente cunoștințe pentru a ajunge la cele mai mari Somități medicale din ONCOLOGIA romanesca și sunt profund dezamăgită. Nu e posibil ca marea clinica Onco fort sa te trateze mai rău ca la IOB și sa ceri o recomandare către un nutritionist pentru echilibrarea organismului după chimioterapie și sa spună ca poate sa mănânce orice Ca nu are nevoie de nutritionist.

  52. Sprijinul psihologic pe care ti-l oferă medicul Blidaru este de genul:” Domnul doctor, îmi puteți spune și mie ce șansă am de supraviețuire ca am doi copii și vreau sa-i supraveghez?” Iar domul doctor ( o mare somitate) răspunde” Ce te interesează, lasă că ai sa-I veghezi din cer!”.
    Te duci sa te tratezi cu încredere ca este celai Bun în domeniu și te face sa te simți vinovata ca ești bolnava de cancer. Ăsta e sistemul Romanesc Oncologic, dacă nu ai putere financiara, dacă nu ai pe cineva care se poate interesa pentru tine, care poate sa lupte alături de tine, MORI! Iar medicii au făcut tot posibilul.
    Nu sunt de acord în totalitate cu medicina alocată, însă cred ca ar ajuta la echilibrarea organismului după chimioterapie și radioterapie și la prevenirea apariție recidivei.
    Pacienții cu cancer merg sa se trateze la acest gen de oameni, de vânzători de vise, împinși de sistem și de lipsa de informații. Nu pentru ca suntem prosti și ignoranți, când ești în fata morții ai putinr variante, lupți si încerci orice, renunți la viață sau lupți penu cei dragi.
    eu consider ca e foarte important psihicul în aceasta lupta, iar dacă singuri nu putem învinge boala am putea cere ajutor de specialitate.
    Biserica te ajuta sa te împaci cu ganoul ca vei muri, foarte putini duhovnici sunt și buni psihologi și pot ajuta oamenii din interiorul acestora.
    Sunt mult mai multe de spus, din păcate de 3 ani luptam în familie cu un cancer foarte rar și am ajuns sa reușim sa trimitem pacientul în afara tarii. Aici MORI DIN CAUZA INDIFERENTEI SISTEMULUI!
    Multă sănătate va doresc!

  53. Santeti rai cu intentie. Toti care apelam la medicina alternative am avut in familie oameni care au trcut prin spitale de oncologie ,stim situatia de acolo .Se administrea tratamente sub semnatura pacientului sau a familiei pt ca nu au omologare ( se numeste EXPERIMENTAL ) ,dar ai sanse mai mari sa te vindeci. Procentul celor vindecati ……………te face sa alegi si alt ceva. – Sunt forme de cancer mici ,izolate care au sansele ce le mai mari de reusita , .DAR ce le extinse sansele sunt O cu virgula ! – CHIAR DACA O FACI INTENTIONAT SAU ESTI POSTAS , ITI DORESC MULTA SANATATE ! Sa nu ajungi la sec oncologie.

  54. Adica in cativa anisori vine o fufa sa dea peste cap TOATE cercetarile facute in sute de ani? Ok, ok … let me try this: Raceala este de fapt un conflict cu natura!!! Din cauza ca se topesc ghetarii si etc… Veniti la mine sa va tratez (200 ron sedinta) =))

  55. Dragii mei,nu mai criticati fara sa cunoasteti,femeia asta are dreptate,trupul se poate vindeca singur ,odata ce intelegeti cauza care a adus la boala,nu trebuie sa credeti,biblia spune clar,credeti si va veti vindeca,dar daca nu vreti e treaba voastra,santeti liberi sa decideti singuri pentru viata voastra,si no mai faceti mincinoasa pe femeia asta,ea n-a facut decat sa va impartaseasca experienta ei de viata prin care a trecut,voi decideti daca o credeti sau nu.

  56. George,sincer….comportamentul tau denota CLAR tulburari psihice.Iti recomand tratamentul clasic psihiatric – bucuria ta ar trebui sa fie ,caci esti un mare admirator al nostru (al alopatilor si al medicinii clasice).Iti multumim pentru ca sustii medicina alopata, dar cum iti dorim sanatatea,e timpul sa iti tratezi schizofrenia.Multa sanatate!

  57. Crina eu te-am cunoscut….Te fu….ti lac ursuri. Cu asta am spus tot. NU SE poate sa faci se pe bani prostilor…

  58. Am inteles, dorinta ta este doar farmacia si spitalu . Multimea de statiuni pt recuperare avem voie sa le folosim ? -In anul 2014 numarul deceselor in Romania a fost aproape 80000 ,statistica spune. – Cati au fost bolnavi de o forma de cancer ? – Cati au murit de chimioterapie si cati au murit de fitoterapie . Economia de piata naste monstri . – Cand au iesit in strada bolnavii de cancer ,diabet, nu se eliberau medicamente compensate ………AVEAU VOIE sa bea un ceai si sa spuna o RUGACIUNE ?

  59. Copii care mor cu zile in spitale, fara sa aiba o forma de cancer si batrani lasati din salvare pe trotuar cazuri care se intampla in fiecare luna in secolu xx . ASTA ne face sa apelam la medicina alternativa . Daca dorim sa mergem la un spital in afara tari sumele se ridica la valoarea unei case,zeci de mii de euro .

  60. „Medicina” alternativa din pacate in special cand este vorba de cancer reprezinta „frectie la picior de lemn”.
    Daca ar avea rezultate de tratare si vindecare atunci ar sarii televiziunile ziarele(pt ca ar fi o stire senzationala!!!) si de buna seama ar fi cozi imense de pacienti la aceste cabinete medicale de medicina alternativa, ceea ce nu se intampla.
    Daca ar avea rezultate de tratare si vindecare a cancerului prin metode de med. alternativa atunci printr-un test statistic stiintific(de comparare a doua grupuri de bolnavi, unul cu tratament cirurgical si de radio-chimioterape, alt grup tratat prin metodele medicinii alternative) ar avea un rezultat logic corect stiintific si metoda ar fi preluata de toate centrele de tratament din lume si autorii ar primi premiul Nobel, ceea ce nu se intampla.
    Prin urmare medicina alternativa functioneaza pe baza prostiei umane, pe sugestie, autosugestie, si din pacate nici vorba de tratament eficace pt cancere.

  61. DARTA MARIAN cere (implora ajutor) un medicament care se foloseste in UE,sistemul nostru medical da din umeri . Este un om amarat, ca si alte mii de bolnavi care nu isi permit sa mearga pe bani lor la o clinica in afara ROMANIEI . Are voie sa bea un ceai ,sa apeleze la medicina alternative? Loto 6/49 cu bile aranjate.

  62. Pe langa faptul ca toti comentatorii de mai sus au numai „certitudini”, am convingerea ca autorul articolului are ceva „PROBLEME”. Ok , Veres este o excroaca….. Dati dovada ca sunteti deasupra…!!!

  63. Cancerul in sine este o boala cu multe necunoscute .
    Medicina reala nu aia germana inchipuita de escroci ca boul ala care propune vindecare spirituala face pasi marunti daca nu de vindecare macar de prelungire cu niste ani ,multi putini astia sunt .
    In familia mea chiar in acest moment am un caz eu unul nu am curajul sa spun ,nu te las sa te duci la doctori hai sa incercam medicina spirituala sau mai stiu eu de care stiind faptul ca in 6 luni se poate raspandi cancerul in corp pana nu se mai poate face nimic.
    Decat sa moara in 6 luni prefer medicina reala si sa supravietuiasca macar 3 ani sau mai mult daca se poate.
    Din gura e simplu ,toti dau sfaturi toti dau leacuri dar cand traiesti pe pielea ta cu cineva foarte drag,deciziile de renuntare la medicina reala sunt foarte greu de luat fara nimic concret ca alternativa .
    Documentati-va bine inainte sa aveti pe constiinta ca ar fi putut trai mai mult daca apelati la tratamente clasice.

  64. Cel ce vorbeste in necunostinta de cauza si incearca sa-si faca reclama pe munca si geniul altora mai devreme sau mai tarziu tot NIMENI va fi!
    Dar, nu ma astept sa-mi publicati comentariu pentru ca sunteti si lasi….

  65. Autorule, barbate! Zi-mi si mie cum te cheama!
    Ni ti-ai semnat articoulul si zici despre persoana din articol……
    Asuma-ti raspunderea si spune-ne cum te cheama, doar nu suntem la telefonul fara fir!
    Sa stim si noi cine face sex asa de bine!

  66. Nu am rezistat sa citesc articolul pana la capat, din cauza gretii provocate de modul de exprimare al autorului. S-a etichetat singur ca educatie si informatii, pe care nu le stapaneste.

  67. am citit din ceea ce ai scris si ma gandeam cat de mult mai ai pana ajungi sa intelegi conditia omului pe pamant Pune mana si studiaza corpul uman ca un intreg nu pe jumatate cum am fost educati pana acum Cum explici milioane de vindecari miraculoase acolo unde medicina moderna nu a dat nici un rezultat Titlul pe care l ai pus de fapt este oglinda ta NU LUATI IN SEAMA CEEA CE SPUNE CI DOAR INCERCATI Crina veres este doctor si putea castiga bani oricum

  68. Chiar asa??? Nu numai ca reusisti uneori sa va jucati cu vietile si credintele oamenilor care pana la un anumit punct mai credeau in ceva, dar incercati sa distrugeti si vietile unor oameni care poate ca intr-adevar doresc sa ajute alti oameni. Chiar asa de inveninat va este sufletul??? Chiar ata de „negri” sunteti in sufletul vostru???

  69. Bai frate daca crezi ca e un cacat homeopatia scrie un articol in care zici cat de cacat e si cat de prosti sunt cei care o practica, da nu te apuca sa zici „ala/aia trebuie impuscat/a”. Dute-n gatu matii de ratat, exprima-ti parerea de cacat si du-te da o laba si vezi-ti de viata ta.

  70. cu siguranta asta e fostul sot al crinei,hahaha.

  71. Dragii mei romani de pretutindeni, daca ati venit aici ca sa va faceti idee despre cat de credibila

Google+